Ideea că uleiul de măsline este cel mai sănătos s-a împământenit în opinia publică. Și într-adevăr uleiul de măsline este un aliment miraculos cu multiple beneficii pentru sănătate. Asta nu înseamna că nu ar trebui să cunoaștem mai multe informații despre acest aliment minune. De exemplu: De ce este atât de sănătos? Care este diferența între diferitele tipuri de ulei de măsline? Când ar trebui să îl folosim? Care sunt contraindicațiile lui și de ce?
Acest articol vine să răspundă tuturor acestor întrebări astfel încât să știm adevărul despre uleiul de măsline și să alegem să îl folosim în cunoștință de cauză.
Uleiul de măsline este principalul aliment în dieta mediteraneană. Dar, de ce? Pentru că uleiul de măsline este cea mai bună sursă de grăsimi monosaturate. Bineînțeles că prezența lui în dieta mediteraneană își are explicațiile și în așezarea geografică și a mediului prielnic pentru măslini.
Este de asemenea de reținut că uleiul de măsline este singurul ulei vegetal care se poate consuma neprocesat. Sau presat la rece.
Uleiul de măsline, pe lângă faptul că e bogat în grăsimi monosaturate, este și foarte bogat în antioxidanți. Este un ajutor de nădejde în prevenirea apariției bolilor de inimă prin scăderea colesterolului rău. Prezența antioxidanților face din uleiul de măsline un aliat de nădejde în prevenirea cancerului deoarece distruge radicalii liberi.
Este foarte bogat în vitamina A, ceea ce ajută în prevenirea cancerului intestinal și esofagian. Întărește oasele și dantura.
Uleiul de măsline ne vine în ajutor și când vorbim de diabetul zaharat. Datorită prezenței din abundență a grăsimilor monosaturate, ajută la stabilizarea glicemiei.
Fiind bine tolerat de stomac, uleiul de măsline este strâns legat de prevenirea apariției gastritei.
Nu trebuie să ignorăm nici ajutorul pe care ni-l poate da în controlul greutății corporale. Pe lângă faptul că fiind o grăsime dă sentimentul de sațietate, stimulează metabolismul și asta înseamnă că ardem grăsimile într-un ritm mai alert.
Așa cum știm cu toții uleiul de măsline are numeroase întrebuințări și beneficii în cosmetică datorită conținutului de acid linoleic. Astfel, el poate fi folosit cu succes în îndepărtarea mătreții, îngrijirea tenului, îngrijirea scalpului, ca balsam de păr sau în compoziția a diferite măști și creme corporale.
Conținutul de antioxidanți îl face un aliat de nădejde în lupta împotriva ridurilor și a îmbătrânirii pielii.
Dar să vorbim despre diferitele tipuri de ulei de măsline.
Uleiul de măsline pur a fost supus unui proces chimic pentru neutralizarea gustului puternic.
Uleiul de măsline virgin nu este rafinat și nu conține aditivi alimentari.
Uleiul de măsline extra virgin este cel mai sănătos, el fiind mai puțin procesat decât uleiul virgin.
Uleiul de măsline presat la rece este doar încalzit ușor la temperatura camerei pentru a păstra gustul și aroma, după care este presat la rece.
Să vorbim și despre “instrucțiunile de folosire”. Uleiul de măsline se poate folosi cu succes în salate, sosuri, sau alte preparate gătite la o temperatură mică sau medie.
Dat fiind faptul că are un punct de ardere scăzut, uleiul de măsline nu e tocmai recomandat în cazul prăjelilor. Când un ulei ajunge la punctul de ardere compușii benefici încep să se degradeze și pot apărea alți compuși care ne pot afecta sănătatea.
În cazul prăjelilor puteți înlocui uleiul de măsline cu ulei de floarea soarelui sau soia. Aceste uleiuri au punctul de ardere mult mai ridicat, ceea ce le face o alegere potrivită în cazul prăjelilor.
Să recapitulăm: Uleiul de masline ar trebui integrat în dieta noastră zilnica. De ce? Ajută la scăderea colesterolului rău, previne apariția diferitelor tipuri de cancere, ajută la stabilizarea glicemiei, previne îmbătrânirea și ne ajută să slăbim. Mai e nevoie și de alte motive? 🙂
Trăiește frumos, mănâncă sănătos! Te ajut și eu!
761 thoughts on “Despre…uleiul de măsline”
Comments are closed.