De cele mai multe ori, doar prin schimbarea a câtorva obiceiuri nesănatoase, ne putem îmbunătăți viața. Așa cum am spus de mai multe ori, contează ceea ce facem în majoritatea timpului și nu excepțiile.
Doar implementarea unor reguli simple va avea efecte benefice vizibile asupra sănătății generale. Și mai mult decât atât, putem ține greutatea corporală sub control, astfel încât să nu trebuiască să recurgem la diete drastice sporadice.
- Eliminați complet sucurile.
- Fiți atenți la porții: nimic nu este interzis dacă porția este rezonabilă.
- Nu săriți peste micul dejun.
- Eliminati produsele de patiserie.
- Pe cât posibil alegeți fructele în locul fresh-urilor.
- Eliminați sau reduceți la minim prăjelile.
- Folosiți cu încredere legumele: dau volum cu puține calorii și aportul de fibre va fi un ajutor de nădejde pentru digestie.
- Alegeti pâinea integrală/ pastele integrale/ orezul integral.
- Înlocuiți maioneza cu muștar.
- Consumați întotdeauna carnea cu legume.
A fost demonstrat că doar prin câteva mici schimbări putem adopta un stil de viață sănătos care să ne asigure o alimentație hrănitoare și benefică. Aceste schimbări nu se întamplă de la sine. Trebuie să depunem acel mic efort de a ne gândi la aceste reguli simple atunci când alegem meniul pentru o zi.
Un lucru care vă poate ajuta este să țineți la îndemână alimente sănătoase. Dacă vă este mai ușor să găsiți în casă dulciuri nesănătoase în locul fructelor sau legumelor, va fi foarte greu să faceți aceste mici schimbări. Deci sfatul meu este… Fructe și legume în locul dulciurilor.
Trăiește frumos, mănâncă sănătos! Te ajut și eu!
614 thoughts on “10 reguli simple care îți pot schimba viața”
Comments are closed.